luni, 3 decembrie 2012

Intre fericire si bani

Feminismul. Cum e inteles feminismul? Cum se manifesta si cum reactioneaza barbatii la aceasta miscare?

Am primit un link catre un filmulet pe youtube despre feminism si despre barbatii care devin din ce in ce mai "feminini".
Se pare ca femeile au inceput sa aiba un cuvant greu de spus intr-o relatie, sa se impuna in asa fel incat ele sa decida daca vor sa continue sau nu relatia. Cand am inceput noi, femeile, sa ne dorim alaturi niste papa-lapte ca sa ne simtim puternice? De ce nu ne mai putem casatori cu un barbat din iubire?
Daca un barbat e puternic, conduce o mare firma si o masina smechera, il alegem pe ala, in locul unui alt barbat cu care ne-am potrivi mai mult. Cate dintre noi n-au fost la rascruce la un moment dat, avand de ales intre un barbat bogat si un barbat cu adevarat perfect pentru noi insene? Si cate au ales cu inima?

Sunt barbati care se casatoresc cu  femei ale caror tati au posibilitati financiare de care ar putea profita. Bun, se casatoresc, au copii, construiesc o firma de succes, construiesc o casa mare, isi cumpara masini scumpe, isi duc odraslele la cele mai bune scoli, le cumpara cele mai bune haine, cele mai noi gadgeturi. Dar intrebarea mea este : sunt acesti oameni fericiti cu adevarat? Sotul asta puternic, care poate sa le ofere sotiei si copiilor sai absolut tot ce-si doresc, este fericit? Sotia aia va fi obligata sa fie femeie de casa, sa aiba grija de copii, sa faca mancare, curatenie in casa aia enorma pe care sotul i-a construit-o. Dupa un timp ea va deveni frustrata. Pentru ca are nevoie si de un sot, in adevaratul sens al cuvantului. Are nevoie de un barbat care sa vina acasa de drag, care sa o iubeasca si care sa o ia in brate. Dar el nu mai are timp de ea. Nici energie. Ani la rand vine acasa obosit, aducand problemele de la munca cu el, doarme in alta camera de cand s-au nascut copiii si relatia cu sotia se raceste. Ea e imbufnata, el e la fel. Unul dintre ei va ceda si va cauta fericirea in alta parte. Si atunci intreb : daca ai tot ce-ti doresti, tot ce ti-ai dorit vreodata, din punct de vedere financiar, de ce nu esti fericit? Nu cumva fericirea inseamna mai mult de atat? Nu cumva trebuie sa fii compatibil cu persoana cu care construiesti toate lucrurile astea? Nu cumva trebuie sa fii indragostit de sotia ta inainte sa te casatoresti? De ce oamenii fac compromisuri?

Am deviat de la femeia aia care se vrea "barbata", care se bate cu pumnul in piept ca ea poate si ca n-are nevoie de un barbat in viata ei. Isi alege un barbat "feminin", care tace si executa ordine, care capata statut de "angajat" decat de stapan al familiei. Genul acesta de familie e potrivit? E fericit? E fericita femeia care are un barbat ce-i cade la picioare de frica?

Eu, ca femeie, imi doresc un barbat cu personalitate, care sa-mi deschida portiera de la masina, care sa-mi dea un buchet de flori macar de ziua mea, care sa fie puternic din punct de vedere moral, care sa ma ia in brate dimineata, care sa ma surprinda, care sa ma laude si mai ales, care sa-mi vada defectele si sa ma certe pentru ele. Dar sa ma certe frumos, nu sa ma insulte.Un barbat... masculin, dar sensibil, nu alintat ci... barbat ! :-)

6 comentarii:

  1. ...Esti prea grabita sa descoperi lumea, asa cum am fost toti, deci nu te judec, doar pot sa-ti impartasesc din experienta mea...am alergat mereu pentru ca vroiam mai mult, mai tarziu am inceput sa ma caut pe mine, ma priveam in oglinda si nu ma gaseam...iar mai tarziu am realizat ca el nu ma mai tinea de mana asa cum o facea odata, l-am regasit si-am vazut tristetea din ochii lui, erau obositi de atata asteptare dar aveau aceeasi stralucire..."Ratacire"

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu cine esti, dar multumesc. Eu nu ma grabesc insa. Toti in jurul meu fac asta, iar eu incerc doar sa ma gasesc pe mine insami, sa aflu cine sunt, ce rol am, cum trebuie sa fiu. Nu pot fi cum sunt ceilalti sau cum vor ceilalti. Si nu sunt intr-un fel anume. Nu ma uit mult in oglinda, dar cred ca stiu mai bine cine sunt decat stiu cei care se privesc des. Ma consider echilibrata cumva,desi sunt uneori irationala, impulsiva sau inflexibila.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frigul de afara m-a facut sa grabesc pasul spre casa...acasa, trecuse mult timp de cand nu mai alergasem spre casa, imi doream doar sa ma asez pe canapea cu o cana fierbinte de ceai si sa ma gandesc. A inceput sa ninga, privesc pe geam cum fulgii incearca sa puna stapanire pe strada...brrr...dar linistea mea atat de placuta este intrerupta de telefon
    -Esti acasa? Ce bine, ai vazut ninge...venim la tine sa bem un vin fiert si sa povestim, unde ai umblat?....
    M-am uitat in jur, lucrurile erau la locul lor, in casa era cald chiar daca eu inca mai tremuram de frig, aveam o mie de ganduri, vroiam sa scriu acum ca totul era proaspat in mintea mea.Am inchis repede calculatorul si mi-an zis, putin mai tarziu am sa revin.
    Mirosul de vin fiert cu scortisoara raspandit in incapere creeaza o stare de bine, nu santem toti, asa cum obisnuiam sa ne intalnim la prima ninsoare, e din ce in ce mai greu sa ne intalnim cu totii...e zgomot si vorbim unii peste altii, sarbatorile bat la usa, se fac planuri se povestesc ultimile ispravi...rezemata de biblioteca ma uit la ei si zambesc, as putea sa vorbesc despre ei o viata si nu as termina. E aproape 2:00 dimineata, e din nou liniste, sant iar in fata gandurilor mele, dar sant prea obosita, incerc sa scriu si realizez ca insirui cuvinte...franturi dintr-o seara.
    Am recitit „INTRE FERICIRE SI BANI” profund, dar daca te cunosti si nu ai nevoie sa te uiti in oglinda de ce te mai intrebi?...bingo, si atunci am inteles, povestea e adevarata, undeva acolo dincolo de cuvinte, dincolo de trecerile de la o stare la alta de framantare, ei exista...si vrei sa intelegi.

    RăspundețiȘtergere
  4. La inceput am crezut ca ne cunoastem, insa acum , dupa vorbele astea, cred ca m-am inselat. Articolul asta nu e despre mine. E despre oameni. Poate chiar despre oameni pe care ii cunosc. Ma framanta gandul de a imparti o viata intreaga cu un om cu care ai putea sa nu ai nimic in comun, facand doar niste compromisuri. Mi-e teama, intr-adevar, sa nu fac o alegere gresita cand va veni momentul. Ma doare cand vad oameni in jurul meu care sunt nefericiti pt ca au ales gresit, oameni care nu se mai iubesc sau care poate nu s-au iubit niciodata, si stau in continuare impreuna pt ca nu vor sa iasa din zona de confort. E dificil sa-ti schimbi deciziile dupa mai multi ani. Mai apar si copiii si unii considera ca trebuie sa ramana impreuna pt ei. Eu sunt un copil cu parintii despartiti, stiu ce isi doreste un copil in situatia asta. Si nu-si doreste ca parintii lui sa faca un compromis. Isi doreste ca ei doi sa fie fericiti, chiar daca separat unul de celalalt. Ideea e ca relatia cu copilul sa nu se schimbe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Lucrurile in viata nu sant intamplatoare doar ca uneori intelegem mai tarziu de ce... e greu sa-ti explic ceea ce eu am inteles in ani...si ce inca mai invat, viata e un manunchi de momente frumoase si o gramada de momente mai putin frumoase, incearca sa prinzi momentele frumoase, iubeste anotimpurile asa cum sant ele ( stiu ca nu-ti place iarna), scrie asa cum ai facut pana acum, traieste prezentul si nu te mai gandi la ce va fi pentru ca va veni un moment in care vei dori sa vezi ce a fost, si in amintiri rascolite vei regasi acea fata care se intreba ce va fi, invata sa gresesti...
    Ar fi prea multe de povestit si nu ar avea farmec, viata e frumoasa tocmai din aceasta cauza pentru ca intr-o zi te trezesti in fata unei usi si trebuie sa o deschizi...sant sigura ca toate aceste emotii exista in sufletul tau dar l-ai obosit cu atatea intrebari...am sa-ti transcriu o poveste...

    Când lucrurile in viata ne depasesc, atunci când 24 de ore într-o zi nu sunt suficiente, amintiți-vă de borcanul de maioneza si doua beri:

    Un profesor înainte de ora lui de filozofie, fără un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneza gol și a început să-l umple cu mingi de golf. El a cerut apoi elevilor sa spuna dacă borcanul este plin. Elevii au convenit să spun da.

    Profesorul, apoi a luat o cutie de pietricele și a turnat în borcanul de maioneza. Pietricelele au umplut spațiile goale dintre mingile de golf. Profesorul a cerut din nou studenților sa spuna dacă borcanul era plin iar ei au spus da din nou.

    Profesorul a luat o cutie cu nisip si a rasturnat-o în borcan. Nisipul a umplut spatiul gol și profesorul a întrebat din nou dacă borcanul este plin. De data aceasta elevii au răspuns cu un da unanim. Profesorul a scos repede doua beri de sub masă și le-a golit conținutul în borcan. Studenții au râs.

    Când studentii s-au oprit din râs, profesorul a spus, vreau să va imaginati că acest borcan reprezintă viața voastra. Mingile de golf sunt cele mai importante lucruri, cum ar fi, famila, copii, sanatate, prieteni, dragoste, lucruri pe care le iubiti. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează locuri de muncă, casa, masina, ... nisipul este orice altceva, reprezinta lucrurile mici.

    Dacă ați fi pus nisip în primul borcan nu ar mai fi fost loc pentru mingile de golf. Același lucru este valabil pentru viețile noastre, dacă vom folosi tot timpul și energia pe lucruri mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile care contează cu adevărat, restul e doar nisip.

    Unul dintre studenți a ridicat mâna și a întrebat: si berea ce a reprezentat? Profesorul a zâmbit și a spus: ".. Mă bucur că ai întrebat de bere arată doar că, indiferent de cât de plin poate părea viata, există întotdeauna loc pentru doua beri cu un prieten"

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesanta povestioara.
    Problema mea este ca incep sa imi pun intrebari atunci cand imi dau seama ca am facut prea multe greseli. Intrebarile vin din indoiala, nu fara rost. Scrisesem mai mult dar din greseala s-a sters si mi-am pierdut ideea, insa cred ca ar fi mai bine sa incetez a ma descrie pt a evita o expunere indelungata si poate, pe alocuri, plicticoasa. Nu intereseaza pe nimeni cum gandesc eu si ce simt, dar da, gresesc mult, stiu asta. Si ma intreb.

    RăspundețiȘtergere